Departe de a fi o paradă „one man show”, albumul „Un Templu Sfânt” prezintă un artist modest, marcat de dorinţa de a fi un închinător. Intreaga realizare discografică (reliefată prin text, melodie, armonie, timbruri, orchestraţie) poartă amprenta experienţei zilnice cu Dumnezeu.

 

Plaja lexicală este una naturală, caldă, cu accente familiale. Cu singranţă ascultătorul va fi captivat de simplitatea şi totuşi, în acelaşi timp, de frumuseţea melodiilor. Deşi capacitatea deloc neglijabilă a artistului Marius Pop de redutabil orchestrator a surprins de multe ori prin exuberanţă şi cutezanţă, prezenta apariţie nu va frapa prin „mai mult” sau „mai sus”.

 

O orchestraţie aerată, fragedă şi totuşi aşezată, semnalează discret intenţia artistului Marius Pop de a ne focaliza într-altă direcţie, nu cea personală ci spre Prima şi Ultima Sursă a Creativităţii: „Imi doresc ca peste ani sa pot sluji tot mai mult si sa implinesc cuvantul care spune ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos. (Ovidiu Barbu)